SFINTELE PASTI
Paştele este o sărbătoare religioasă întâlnită, cu semnificaţii diferite, în creştinism şi iudaism. Unele obiceiuri de Paşti se regăsesc, cu semnificaţie diferită, în antichitatea anterioară religiilor biblice.
Semnificaţie
Paştele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creştine, care comemorează evenimentul fundamental al creştinismului, Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu în religiile creştine, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paştelui marchează începutul anului ecleziastic creştin. Există unele culte creştine care nu sărbătoresc Paştele.
.
Data de început a Paştelui
Paştele creştin este o sărbătoare religioasă variabilă (nu începe la o dată fixă din calendarul civil), care începe obligatoriu într-o duminică (Ziua Domnului).Pastele este intotdeauna la o saptamana dupa "Florii". Data Pastelui se stabileste in functie de Echinoptiul de primavara.
Data Paştelui
În 2008, Paştele creştin s-a sărbătorit pe 27 aprilie de către ortodocşi şi pe 23 martie de către catolici. În 2009, va avea loc pe 12 şi respectiv 19 aprilie.
Paştele sunt sărbători a căror dată este variabilă, pentru că nu corespunde unei date fixe din calendarul gregorian (care urmăreşte mişcarea Soarelui şi schimbarea anotimpurilor). De fapt, ele sunt bazate pe calendarul lunar, ca şi pe cel utilizat de iudei. După primul sinod de la Niceea din 325, s-a decis ca Paştile să fie sărbătorite duminica de după a 14-a zi din prima lună lunară din primăvară (teoretic, prima duminică după o lună plină, începând cu data echinocţiului de primăvară). În sfârşit, toate Bisericile acceptă metoda de la Alexandria, care plasează echinocţiul din emisfera nordică pe 21 martie (poate apărea două zile mai devreme sau mai târziu), data lunii pline fiind determinată după ciclul metonic. O problemă care a apărut mai târziu este diferenţa de practică dintre Bisericile apusene şi răsăritene. Primele au adoptat calendarul gregorian pentru a calcula data Paştelor, iar ultimele calendarul iulian. Există totuşi un număr însemnat de biserici răsăritene ce folosesc calendarul gregorian. A fost propusă o reformă pentru metodologia de calculare a datei Paştilor prin summitul de la Alep, (Siria), din 1997. Aceasta ar fi permis eliminarea diferenţelor de dată între bisericile occidentale şi orientale; reforma ar fi trebuit să intre în vigoare în 2001, dar a eşuat.
Calculul datei Paştelui, cunoscut sub numele de păscălie (lat computus), este destul de complicat. În timp au apărut pe lângă metodele tradiţionale şi unii algoritmi, precum cel realizat de matematicianul Carl Friedrich Gauss.
Durata
3 zile
Obiceiuri de Paşti De Pasti se vopsesc oua in special rosii, unii oameni vopsesc si alte culori, ca de exemplu: verzi, albastre, galbene, mov, violet... Crestinii se duc in Saptamana Mare (ultima saptamana inainte de Pasti) sa se spovedeasca si sa se impartasasca. In Vinerea Mare, seara, se merge la inconjurat Sfanta biserica si a trece pe la mormantul Domnului (pe sub masa)cu un buchet de flori. Tot de Pasti gospodinele fac Pasca ,Cozonac,Drob si alte mancaruri traditionale dupa preferinte.
Vechii saxoni au sarbatorit venirea primaverii aducand omagii zeitei primaverii, Eastre. Cand in secolul al II-lea misionarii crestini au ajuns in mijlocul triburilor nordice cu serbarile lor pagane, au incercat sa ii converteasca la crestinism. Au reusit, insa numai intr-o masura oarecare. Pentru noii crestini interdictia de a-si serba vechile sarbatori pagane ar fi insemnat moartea. Pentru a salva vieti, misionarii au decis sa isi popularizeze mesajul religios incet, permitand populatiilor sa isi continue celebrarile pagane insa acestea trebuiau sa fie in maniera crestina.
Asa cum s-a intamplat, sarbatoarea pagana Eastre avea loc la aceeasi data ca si sarbatoarea crestina a renasterii Domnului. Astfel s-a alterat festivalul insasi, devenind o sarbatoare crestina, iar numele vechi de Eastre s-a schimbat in varianta moderna de Easter (Pastele in limba engleza).
Elementele precrestine amalgamate in sarbatoarea pascala sint evidente inca din denumirea data in unele parti ale lumii celei mai mari sarbatori a crestinatatii. Daca in limbile romanice, numele sau vine de la Pesah, sarbatoarea iudaica in timpul careia a avut loc rastignirea lui Iisus, in cele anglo-saxone se folosesc termeni derivati de la numele unor divinitati pagine. Englezescul Easter sau germanul Ostern vin de la Eostre sau Eastre, zeita a fertilitatii la popoarele din nordul Europei. Astfel de divinitati existau la mai toate popoarele europene, din nord pina in bazinul mediteranean, ele fiind sarbatorite primavara, moment al renasterii naturii.
Sarbatoarea renasterii si a invingerii mortii constituie un element de baza in numeroase sisteme religioase precrestine. In zilele in care vegetatia revine la viata, perioada ce coincide cu echinoctiul de primavara, in imperiul roman aveau loc celebrari dedicate lui Attis, divinitate de origine frigiana, despre care se spune ca ar fi fost nascut dintr-o fecioara. Acest Attis, care era iubitul lui Cybelle, zeita fertilitatii, murea si invia in fiecare an in perioada echinoctiului. Festivaluri ale primaverii aveau loc la toate popoarele vechi ale Europei si, potrivit unor autori, atunci cind misionarii crestini ai secolului al II-lea au ajuns in nordul continentului, ei au incercat sa-i converteasca treptat pe oameni, permitindu-le acestora sa-si mentina traditiile si sarbatorile, in care au introdus incetul cu incetul elemente crestine. Aceasta tehnica de a tolera si ingloba traditiile locale in credinta crestina se foloseste si astazi, in special de catre Biserica Catolica, cu precadere in Africa, pentru a nu trezi resentimentele triburilor obligindu-le sa renunte brusc la datinile lor. Celebrate in aceeasi perioada a anului, sarbatoarea Pastelui si cea a primaverii s-au intrepatruns, numele divinitatii pagine pastrindu-se in denumirea sarbatorii crestine.
Paştele este o sărbătoare religioasă creştină, ce comemorează învierea lui Iisus Hristos, la trei zile după crucificarea sa în Vinerea sfântă, lucru care marchează sfârşitul postului Paştelui. Paştile sunt sărbătoarea cea mai sfântă din calendarul creştin, urmate de Crăciun şi recunoscute ca zile libere în majoritatea ţărilor de tradiţie creştină, cu excepţia notabilă a Statelor Unite, unde este sărbătorită doar duminica Paştelui (şi nu şi lunea Paştelui).
Paştile creştine au loc nu departe în calendar de sărbătoarea Paştelui evreiesc - Pesah, care comemorează Exodul, pentru că se crede că Iisus a înviat în zilele în care se ţinea această festivitate.
Ultima saptamana a postului care precede sarbatoarea este saptamana mare, care incepe cu duminica Floriilor si se termina cu duminica pascala. Sarbatoarea incepe de fapt cu duminica Floriilor, cand se sarbatoreste intrarea lui Hristos in Ierusalim. Saptamana mare are menirea impartasirii chinurilor lui Iisus. In aceasta saptamana se termina postul de 40 de zile, si natura renaste. In ziua de joi a saptamanii mari clopotele inceteaza sa mai bata, vor mai bate doar Sambata Mare. Aceasta zi este totodata si inceputul chinurilor Mantuitorului.
Sarbatoarea Pastelui incepe in dupa masa zilei de sambata. Cel mai important moment al zilei este sfintirea apei botezatoare la biserica. Se spunea ca prima persoana care urmeaza sa fie botezata cu aceasta apa "noua" va avea noroc toata viata.
Apa prezinta un rol important si duminica. Crestinii mergeau la biserica ducand mancarea si vinul pregatit pentru a fi sfintite. Postul se termina oficial prin consumarea acestor bucate. In unele regiuni aceasta traditie este vie si in zilele noastre. Se spunea ca daca gainile apuca sa manance din ramasitele acestor mancaruri vor oua mult. Se obisnuia ca oul sfintit sa fie consumat in mijlocul familiei, pentru ca in cazul in care careva s-ar rataci sa isi aminteasca cu cine a mancat si sa isi regaseasca calea spre casa. Mancarea traditionala este carnea de miel pregatita dupa mai multe retete specifice. Mielul este simbolul lui Hristos...
Inainte de anul 325 i.H. Pastele se sarbatorea in diferitele zile ale saptamanii, chiar si vinerea, sambata si duminica. In acel an, s-a convocat consiliul de la Nicaea de catre imparatul Constantin. A emis legea pascala care stabilea ca aceasta sarbatoare sa aiba loc in prima duminica dupa luna plina de sau dupa echinoxul de primavara sau prima zi de primavara.
Pentru prima data Pastele a fost sarbatorit in jurul anului 1400 inainte de Hristos. In aceasta zi evreii au parasit Egiptul cu ajutorul lui Dumnezeu. Scriptura in cartea Exod (Iesirea) din Vechiul Testament ne ofera instructiunile date de Dumnezeu pentru sarbatorirea Pastelor in timpul lui Moise. Evreii din antichitate isi aminteau de faptul ca Dumnezeu i-a salvat din robia in care se aflau in Egipt.
Desi multi sarbatoresc si astazi Pastele, majoritatea oamenilor nu mai au in vedere semnificatia acestei sarbatori. Pentru multi, Pastele nu mai are nimic de a face cu Dumnezeu, este doar un prilej de m?ncare si bautura.
In ceea ce priveste crestinii, Dumnezeu a reinnoit legam?ntul facut cu israelitii, de data aceasta nu printr-un om, (Moise) ci prin Fiul Sau, Iisus Mesia. Legamantul cel nou nu mai este un legamant facut doar cu evreii, ci cu toate popoarele, care vor sa primeasca iertarea pacatelor prin jertfa lui Iisus Hristos. Legamantul cel vechi purta sigiliul sangelui unui miel care trebuia sacrificat de Pasti dupa instructiunile date de Dumnezeu. Cu ocazia iesirii din Egipt, cand au sarbatorit pentru prima data Pastele, toti evreii trebuiau sa ia un miel si sa il sacrifice. Apoi, cu sangele mielului erau unse ramele de lemn ale usilor de la casele in care locuiau acestia. In noaptea aceea, ingerul mortii trimis de Dumnezeu a trecut prin Egipt si a omorat toti fiii intai nascuti ai egiptenilor in casele care nu aveau pe usa sangele mielului. In casele israelitilor, nu a murit nimeni, pentru ca acestia ascultasera porunca lui Dumnezeu si au pus s?ngele mielului pe usile lor. Sangele mielului oferea o garantie, un semn vizibil prin care credinciosii dadeau de inteles ca au luat in serios avertismentul lui Dumnezeu.
In Noul Testament mielul a fost junghiat prin Mantuitorul Iisus, iar sangele lui care a curs pe cruce este sangele rascumparator.
La Cina cea de taina, in noaptea cand a fost tradat, inainte de a fi prins si arestat, Domnul Iisus a instituit sarbatoarea Pastelui nou testamental, dupa porunca ce I-a fost data de Dumnezeu.
Dumnezeu vrea ca toti crestinii sa isi aminteasca de pretul care a fost platit pentru rascumpararea noastra din sclavia pacatului.
In saptamana mare in toate gospodariile se face curatenie generala: se matura curtile, se adancesc si se curata santurile, se repara gardurile, se curata gunoiul din suri, se lipesc si se varuiesc casele, se spala perdelele si mobilierul, se sterg geamurile, se aerisesc toate hainele, asternuturile si covoarele.
Barbatii muncesc la cimp pina cel tirziu in ziua de joi, cind revin in gospodarie si isi ajuta nevestele la treburile casnice.
In Joia Mare, sunt praznuite patru lucruri: spalarea picioarelor apostolilor de catre Hristos, Cina Domneasca la care s-a instituit Taina Impartasaniei (Euharistia), rugaciunea din gradina Ghetsimani si prinderea Domnului de catre cei ce voiau sa-L ucida.
Superstitii • nu este bine sa dormi in Joia Mare, caci cine doarme in aceasta zi va ramane lenes un an intreg.
• daca doarme o femeie, va veni Joimarita care o va face incapabila de lucru tot anul.
• mortii vin in fiecare an in aceasta zi la vechile lor locuinte, unde stau pana in sambata dinainte de Rusalii.
Obiceiuri
• se fac focuri in curtea casei, pentru ca mortii sa se poata incalzi. Focul din Joia Mare, se face aprinzand pentru fiecare mort cate o gramajoara, daca vreti sa fie si ei luminati pe lumea cealalta in unele locuri se duc la biserica bauturi si mancaruri, care se sfintesc si se dau de pomana, pentru sufletul mortilor. In alte parti se impart la biserica coliva si colaci.
• In aceasta zi se inrosesc ouale, afirmandu-se ca ouale rosite si fierte in aceasta zi nu se strica pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodata.
• O alta traditie este nunta (maritarea) urzicilor, ceea ce inseamna inflorirea si, implicit, incetarea acestora de a mai fi bune de mancat.
Sambata mare este ultima zi de pregatire a Pastilor, cind gospodinele pregatesc cea mai mare parte a mincarurilor traditionale, definitiveaza curatenia si fac ultimele retusuri la hainele pe care le vor imbraca la Inviere si in zilele de Pasti.
Traditii in sambata mare
• se sacrifica, in mod ritual, mielul, si se prepara cighirul, friptura si borsul de miel. Spre deosebire de sarbatoarea Craciunului, de Paste nu se pregatesc foarte multe feluri de mincare, de unde si zicatoarea, frecventa in Bucovina: "Craciunul este satul, Iar Pastele este fudul."
• pe vremuri era obligatoriu ca femeile sa imbrace, la slujba de Inviere si in zilele de Pasti, macar o camasa noua, cusuta in orele de taina ale noptii, iar barbatii sa aiba cel putin o palarie noua.
Prezenta iepurasului in traditia pascala se datoreaza de asemenea reminiscentelor ritualurilor pagine si divinitatilor venerate in vremuri indepartate, simpaticul animal fiind atunci, ca si astazi, un evident simbol al fertilitatii. O veche legenda nordica spune ca zeita Eostre a gasit intr-o iarna o pasare ranita pe cimp. Pentru a o salva de la moarte, zeita a transformat-o intr-o iepuroaica, aceasta pastrind insa capacitatea de a depune oua. Pentru a-i multumi binefacatoarei sale, iepuroaica decora ouale facute si i le daruia zeitei. Aceasta legenda se mai pastreaza vie in rindurile comunitatii olandeze din Pennsylvania, unde copiii asteapta de Paste iepurasul care face un cuib plin de oua colorate. Din aceasta legenda s-a nascut si traditia ca iepurasul sa aduca daruri copiilor.
Desi nu este un animal prea impresionant, iepurele este un mesager sacru al divinitatii in multe culturi. Spre exemplu, in traditia chineza, iepurele este o creatura care traieste pe Luna, unde se ocupa cu macinarea orezului, esenta vietii. Pentru budisti, iepurele este, de asemenea, o creatura selenara. Legenda spune ca, neavind ce ofranda sa-i aduca zeitei Indra, iepurele s-a gatit pe sine insusi in focul sacru si, ca rasplata, a fost asezat pe Luna. Si pe continentul american, animalul cu urechi mari este personaj de legenda. La unele triburi exista un mit care descrie cum iepurele a adus oamenilor focul, in timp ce in cultura mayasa era creditat cu inventarea scrisului.
In Egiptul antic, iepurele ocupa un loc aparte, ca simbol al fertilitatii, in timp ce in traditia germanica el este cel care aduce viata noua in fiecare primavara. Prima atestare documentara a prezentei iepurelui in simbolistica pascala apare in Germania, la 1500, desi e probabil ca el era deja prezent de mai multa vreme in traditia populara. Germanii sint, de altfel, primii care au inventat dulciurile in forma de iepurasi, la 1800. In aceeasi perioada, in Franta si Germania au aparut si primele oua din ciocolata.
PAŞTELE ŞI OUĂLE ÎNVIERII
Ca simbol al creaţiei, al zămislirii vieţii, oul a inspirat, din vechi timpuri, numeroase legende, basme, o întreagă literatură. În cultura românească este suficient să amintim doi reprezentanţi de seamă: Constantin Brâncuşi şi Ion Barbu, a căror operă gravitează în jurul acestui subiect, considerat ca formă geometrică perfectă - "obiectul perfect". Originea colorării ouălor se pierde în negura epocii precreştine, din timpurile când Anul Nou se sărbătorea la echinocţiul de primăvară. Ele erau date în dar, ca simbol al echilibrului, creaţiei şi fecundităţii. Şi la romani, colorate în roşu, ouăle făceau parte dintre darurile sărbătorii lui Janus şi erau folosite la diferite jocuri şi ceremonii religioase. Obiceiul colorării ouălor s-a transmis creştinilor şi este încă practicat mai ales la popoarele Europei şi Asiei. Spre deosebire de alte ţări ale Europei, unde obiceiul s-a restrâns sau a dispărut, la români a înflorit, atingând culmile artei prin tehnică, materiale, simbolica motivelor şi perfecţiunea realizării. Ouăle "încondeiate" ("împistrite" sau "muncite") s-au constituit, la români, într-o mărturie a datinilor, credinţelor şi obiceiurilor pascale, integrându-se între elementele de o deosebită valoare ale culturii spirituale populare, care definesc particularităţile etnice ale poporului nostru. Folclorul conservă mai multe legende creştine care explică de ce se înroşesc ouăle de Paşti şi de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Cea mai răspândită relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a pus coşul cu ouă lângă cruce şi acestea s-au înroşit de la sângele care picura din rănile lui Isus. Domnul, văzând că ouăle s-au înroşit, a spus celor de faţă: "De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut şi eu astăzi".
Materiale:
* ou de găină (tradiţional)
* culori vegetale
* ceară de albine
Unelte:
* pană de gâscă
* "chişita" ( unealtă specială, făcută dintr-o ţeavă subţire din metal, cu diametrul foarte mic, în interiorul căreia se trece un fir de păr de porc) care foloseşte la "scrierea" motivului.
* "pămătuf" (unealtă care foloseşte pentru acoperirea suprafeţelor mai mari - linii groase, puncte, etc).
Culori (vegetale):
* roşu: coajă de măr dulce, frunze şi flori de măr dulce, roibă, flori de sovârf, coajă de măcieş, etc.
* albastru: flori de viorele.
* verde: frunze de nuc, coajă de arin, coajă şi mugur de măr pădureţ, floarea-soarelui, etc.
* galben: coji de ceapă, coajă de lemn pădureţ, coajă de lemnul câinelui, coajă de mălin, etc.
* negru (ouăle negre simbolizează durerea lui Isus): coaja verde a nucilor, coajă şi fructe de arin, etc.
Tehnici:
Sunt două posibilităţi de pregătire a oului pentru "împistrire"- fierberea lui înainte sau golirea. Acestea din urmă sunt păstrate ca ornament. Pentru ornamentare se foloseşte ceara caldă, cu care se trasează desenul pe oul alb, după care se cufundă în culoarea pregătită dinainte. Când oul trebuie să conţină mai multe culori, se cufundă succesiv în culori din ce în ce mai închise, după ce s-au "scris" motivele cu ceară, tot succesiv. Pentru a îndepărta ceara, se pune oul aproape de o sursă de căldură şi se şterge cu o pânză; apoi se unge cu ulei sau grăsime pentru a-i da strălucire.
Ornamente:
De-a lungul timpului, motivele ornamentale s-au complicat (ca şi culorile), chiar dacă semnificaţia simbolică nu mai este cunoscută decât de bătrânele satului. Motivele predominante sunt cele geometrice, fitomorfe, zoomorfe, antropomorfe sau naturaliste, reprezentând animale, păsări, sau chiar scene biblice, în diferite combinaţii.
Cromatica şi motivele decorative diferă de la zonă la zonă şi chiar de la creator la creator, depinzând de imaginaţia acestuia.
Răspândire:
Ca răspândire geografică, obiceiul încondeierii acoperă întreaga suprafaţă a ţării. În Muntenia şi Oltenia, motivele ornamentale sunt naturaliste şi cu mai puţine culori, Oboga fiind unul din centrele cunoscute din judeţul Olt. În Moldova, cu cât înaintăm spre nord motivele şi culorile sunt mai elaborate. Vestite sunt ouăle încondeiate de la mănăstirea Suceviţa al căror decor este executat din mărgele. În Transilvania şi Banat găsim o mare varietate de modele şi culori atât la români cât şi la minorităţile naţionale. Ţara Bârsei a atins un nivel deosebit prin fineţea desenului şi compoziţiei ornamentale şi cromatice.
Ritualuri
Datorită încărcăturii simbolice religioase, ouăle încondeiate sunt folosite nu numai ca obiect de decor, dar şi în practicarea unor ritualuri, din care semnificativ pare cel practicat în Bucovina: cojile ouălor de Paşti, împreună cu alte resturi alimentare, sunt aruncate în râu, pentru ca apa să le poarte la "Blajini" (fiinţe imaginare, încarnări ale copiilor morţi nebotezaţi, al căror loc de vieţuire se află la "capătul lumii", aproape de Apa Sâmbetei); în felul acesta, şi Blajinii au ştire că pentru toţi creştinii a venit Paştele.
Vino cu inima curata!
Prin suferinta si moartea Mantuitorului ne bucuram de inviere; prin Inviere ne bucuram si triumfam in triumful lui Hristos, ca triumf al nostru. El a murit pentru noi si a triumfat pentru noi. In Moartea Lui sta mantuirea noastra, in Invierea Lui sta biruinta noastra.
Bucuria pascala, pe care Biserica Ortodoxa o evoca intens si solemn patruzeci de zile, este bucuria si nadejdea noastra cea mai mare, nu doar patruzeci de zile, ci de fiecare zi si ceas al vietii noastre de crestin, de fiecare zi si ceas. Cu fiecare cantare pascala si cu fiecare salut pascal "Hristos a Inviat!", adeverim, marturisim si traim marele Lui Cuvant Dumnezeiesc: "In lume necazuri veti avea, dar indrazniti, Eu am biruit lumea" (Ioan 16,33). In aceasta biruinta credem si izbandim, cantand imnul triumfului crestin: HRISTOS A INVIAT!
Invierea Mantuitorului, al carei imn - Troparul Pastilor - este cel mai triumfal pe care l-a cantat si l-a auzit vreodata neamul omenesc, creeaza in noi, crestinii, o stare sufleteasca ce nu se poate compara cu nici una din cele prin care trec oamenii. Ea este efectul unei usurari, unei bucurii, unei increderi si unei nadejdi, pe care n-o poate produce in om, nici un alt fapt, nici un alt sentiment, nici o schimbare, nici o emotie din cele ce pot incerca sufletul nostru.
Aceasta bucurie pascala este indeosebi caracteristica Bisericii Ortodoxe. Nici una din celelalte Biserici nu simte si nu exprima cu bogatia si harul imnografic semnificatiile, puterea si binecuvantarea Invierii lui Hristos. Imnul Invierii este un strigat de triumf si de bucurie care ne ridica pana la cer, este o stare sufleteasca unica si incomparabila, este privilegiul si fericirea noastra de crestini!
Cand Iisus Mantuitorul traia in suferinta si umilire in zilele patimilor, El era, privindu-L omeneste, cel mai nefericit, mai parasit, mai neajutorat, mai napastuit, mai zdrobit dintre toti oamenii. Niciodata un om n-a fost mai greu lovit pentru binele ce facea, mai dusmaneste tratat, mai crunt batjocorit, jignit, huiduit, torturat si profanat, ca Iisus Hristos.
Nu numai cei care-L rastigneau, urlau si blestemau, nu doar un popor se desfata la privirea durerilor Lui fizice si morale, ci o lume intreaga, de atunci si pana astazi, a gasit in osanda si in moartea Lui o placere, o satisfactie, un sentiment ca de dreptate si de putere a ei impotriva "blasfematorului" si "inselatorului Aceluia", cum il numeau cu ipocrizie cei care L-au dat spre chinuire si moarte.
Impotriva lor, a tuturor, a celor care L-au acuzat si batjocorit de atunci si pana astazi, Iisus Hristos Nazarineanul, numit in deradere "Regele Iudeilor", rege incoronat cu spini, rege al carui tron era o Cruce, rege fara garda, parasit de ai Sai, pazit sub grea si rece lespede de piatra, pentru ca a izbandit cea mai stralucita si neasteptata biruinta ce s-a vazut vreodata: biruinta asupra mortii si asupra rautatii omenesti totodata. Aceasta biruinta a putut fi tagaduita, dar nu I-a putut fi smulsa niciodata.
Dezamagiti si tulburati, inselatorii de atunci au platit pe strajeri ca sa spuna, impotriva evidentei si a ratiunii insasi, ca El a fost furat noaptea de ucenicii Lui fricosi din mormantul intarit cu paza si peceti. Necredinciosii de mai tarziu au nascocit un sir de ipoteze, presupuse stiintifice, ca sa tagaduiasca Adevarul, faptul dumnezeiesc. Cels si Profiriu, rationalisti si alti inchipuiti luminati, au gandit Invierea lui Hristos cu mintea lor materiala scurta, orbita de patima, strambata de prejudecati anticrestine, si au declarat ca este o amagire.
Impotriva argumentelor stoarse necredintei si a pretextelor cu pacat, Invierea lui Hristos s-a dovedit si s-a impus cu puterea faptului implinit si cunoscut, astfel ca imnul ei triumfal face de atunci, si va face totdeauna, bucuria noastra si a lumii. Impotriva tuturor ratiunilor omenesti, impotriva "intelepciunii" de jos a celor care au cazut in robia superstitiilor si a legendelor necrestine, impotriva a tot ce s-ar putea zice si scrie sta faptul Invierii, transformat in Biserica permanenta si universala, sta crestinismul intreg, ca dovedire si incredintare neclintita si nedesmintita a Invierii lui Hristos.
Impotriva a tot ce I-au spus si-I vor mai spune inscusitii intr-u tagada a miracolului crestin sta dovedit si nezdruncinat, drept si tare ca un munte de adevar dumnezeiesc si omenesc, cuvantul simplu si drept al Apostolului: "daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra" (I Corinteni 15,14), iar propovaduirea si credinta Lui si a noastra n-a fost si nu este zadarnica. Impotriva constructiilor de ipoteze si de subtilitati omenesti, sta un argument ce nu se poate rasturna, micscora si contrazice niciodata: cel mai important fapt istoric care s-a produs vreodata, sta crestinismul cu credinta si cu Biserica sa, zidite pe adevarul istoric si moral al Invierii lui Hristos, sta o realitate mare cat 20 de secole.
Cu cat a dainuit si a crescut in acest timp indoiala sau tagada Invierii lui Hristos, cu atata a crescut puterea si insemnatatea ei de biruinta asupra firii si a raului mortii. Cu cat va dainui si va creste inca indoiala sau tagada Invierii lui Hristos, cu atat se va vadi prin contrast adevarul ei triumfator, de fapt, de viata si de credinta; va creste si se va intari in convingerea noastra, bazata pe existenta adevarului Bisericii universale, ca: Hristos a Inviat! Cu cat omul si omenirea intreaga vor cunoaste mai multe biruinte, cu atat va fi mai mare intre toate Biruinta lui Hristos. Nici cele mai stralucite si mai laudate victorii omenesti: ale lui Cyrus, Alexandru cel Mare, Hanibal, Cezar, Napoleon sau ale generalilor mai noi, nu se pot compara cu marea si indoita biruinta a lui Hristos asupra mortii si a raului. Nici cele mai mari biruinte asupra naturii - diguri, canale, tunele, viaducte - sau alte succese omenesti, nu se pot compara ca putere, ca efact si ca importanta cu biruinta lui Hristos asupra mortii, ca rau fizic si ca rau moral, facut lui de necredinta si de rautatea celor ce L-au tagaduit si osandit ca blasfemator si inselator.
Biruintele omenesti creaza stari relative, limitate si schimbatoare, dar Biruinta lui Iisus Hristos a creat o stare absoluta si permanenta, o stare morala de natura, marimea, puterea si importanta spiritului. Biruinta lui Hristos a indreptat un rau imens si cutremurator si a intemeiat o realitate spirituala salvatoare. Fara Inviere lui Hristos, azi nu exista crestinism si nici Biserica; sau, cum zice Apostolul, nu era propovaduirea si credinta; fara Invierea lui Hristos, traiam in intuneric si ne taram in viciu, ne inchinam la idoli. Fara Inviere lui Hristos, omenirea era si azi sufleteste cu 2000 de ani in urma sau, poate, prin regres, cu mult mai mult, in barbarie si mizerie morala. Ce ar fi fost omenirea fara Invierea lui Hristos, fara crestinism si fara Biserica, fara Apostoli, fara Evanghelie, fara Sfinti, fara credinta, fara sublima iubire crestina, fara multele si marile idei si fapte de bine si de cultura aduse de crestinism, fara miile de martiri care au cucerit cu suferinte si cu sange dreptul omului la libertatea de gandire si de credinta, fara virtutile sublime si fara institutiile de binefacere incomparabile ale crestinismului, fara capodoperele de gandire, de caritate si de arta cu care crestinismul a umplut, a innobilat si a ridicat lumea ?
Crestinismul este tot ce a cunoscut mai sfant, mai binefacator si mai salvator neamul omenesc, crestinismul este opera Jertfei si a Invierii lui Hristos.
Din moartea si din Invierea Lui credem si ne mantuim si traim in marile idei morale care au devenit patrimoniul omenirii intregi. Invatatura si misiunea Lui s-au verificat prin Moartea si Invierea Lui; Moartea si Invierea lui au dat Crestinismului sens si viata, au dat sens mortii si invierii noastre. Lumea pagana cunoaste moartea dar nu cunoaste Invierea; ea traieste pamanteste, marginit, fizic, fara perspectiva vietii viitoare. Traieste in iluzii si placeri o viata ca de colivie, peste care apasa imens, inert si greu mormantul.
Invierea lui Hritos a rupt valul care acoperea omului misterul existentei post-mortem, a deschis vietii omenesti o privire spre zarea vesniciei, a luat mortii rolul si caracterul de sfarsit tragic si dureros. Viata nu este o scanteie efemera si enigmatica in haos; este o existenta de durata cu destin spiritual in eternitatea in care se integreaza cu pret de suflet si cu rost dumnezeiesc. Fara Invierea lui Hristos, Crestinismul s-ar fi inabusit in rasul si in batjocura fariseilor si carturarilor, in insensibilitatea lumii pagane, in teama si neputinta Apostolilor terorizati de strigatele multimii infuriate: "Rastigneste-L, rastigneste-L!" Fara moartea lui Hristos, crestinismul nu avea efect mantuitor, fara Invierea Lui nu avea Viata si putere. Fara Inviere, nu era credinta, nu era nadejde, nu era bucurie crestina. Suferinta si biruinta, durerea si bucuria, Crucea si Invierea isi corespund si se completeaza, ca doua fete paralele si echivalente ale faptului crestin.
Ele sunt polii axei in jurul careia se invarteste viata crestina; ele sunt stalpii de rezistenta ai crestinismului. Moartea si Invierea lui Hristos au transformat suferinta in biruinta, au facut din suferinta si biruinta un singur mod si fapt: modul si faptul crestin, moartea biruita prin Inviere, suferinta biruita prin bucurie.
Moartea si Invierea lui Hristos ne-au asigurat pentru totdeauna intelegerea, puterea si triumful crestinismului in lume. Dreptul, taria si nadejdea noastra de biruinta si de mantuire stau in Moartea si Invierea lui Hristos, pentru ca Moartea si Invierea lui Hristos sunt mantuirea si Invierea noastra. Aceasta certitudine ne intareste sufleteste ca o putere dumnezeiasca. Crestinismul traieste din Moartea si Invierea lui Hristos, Biruinta lui Iisus Hristos, prin moartea Sa, asupra mortii, este biruinta crestinismului prin Hristos asupra raului si a lumii. Biruinta Lui este biruinta noastra de la El, in suferinta noastra pentru El.
Aceasta certitudine materiala si morala, aceasta bucurie a Invierii Mantuitorului, trebuie facuta temei al gandirii si al vietii noastre crestine. Credinta si viata noastra se sprijina impreuna cu Biserica pe ea, izvoraste din ea, se hraneste din ea, exista si rezista prin ea.
Prin Invierea Sa din morti, Iisus Hristos a inviat pentru toti oamenii si, pentru totdeauna, suferinta si moartea, batjocura si necredinta, ipocrizia si oprobiul care au fost aruncate asupra Numelui si lucrarii Lui in lume, pe care El a vrut s-o mantuie si s-o lumineze, s-au prabusit.
"Dumnezeul duhurilor si a tot trupul", zice rugaciunea pentru morti, a biruit moartea si a surpat pe diavol. Aceasta a facut-o Mantuitorul pentru toti credinciosii Sai. Pentru noi, crestinii, moartea este pentru totdeauna biruita si diavolul surpat. Hristos e biruitor in veci. Lupta si cauza Lui e castigata pentru totdeuna. Realitatea mortii Lui a spulberat socotelile nebunesti ale celor care au gandit si au voit sa-L ascunda lumii. Ipocrizia s-a demascat, infamia s-a vadit, Hristos a inviat, martorii au marturisit si noi am crezut.
Invierea lui Hristos, dupa o parodie blasfematoare de judecata, dupa oprobiul Rastignirii, dupa moartea si chinurile istovitoare, dupa ingroparea in mormantul inchis, pecetluit si pazit bine de strajeri, dupa bucuria lui Iuda, a lui Caiafa si a lui Varava, dupa explozia de ura, de minciuna si de rautate, care L-a ucis pe Fiul lui Dumnezeu, dupa uimirea si groaza Maicii Lui, a ucenicilor si a credinciosilor Lui zdrobiti de moarte, Invierea lui Hristos impotriva voii, asteptarilor si a masurilor luate contra Lui cu puterea arhiereului, a sinedriului si a procuratorului imparatesc - Invierea lui Hristos, impotriva indoielii si a necredintei, a puterii de a intelege si a nadajdui, este o biruinta care ne asigura, ne linisteste si ne apara contra tuturor grijilor si durerilor posibile pe pamant, ca oameni si crestini.
Prin Inviere lui Hristos, grija cea mare si durerea au trecut. In Invierea lui Hristos avem suprema bucurie, putere si garantie a nadejdilor noastre: Hristos a Inviat! Adevarul si dreptatea Lui nu mai pot fi pecetluite in nici un mormant. Moartea si raul s-au biruit, spaima cea mare a trecut Cele mai grele zile pe care le-a trecut pana acum omenirea au fost ziua mortii si a sederii lui Hristos in mormant. Nici un razboi, nici o navalire, nici un asediu, nici o prigoana, nici foamete, nici boala, nici cutremur, nici un cataclism, nici o nenoricire n-au putut intrista si ameninta omenirea cum a facut-o Moartea lui Hristos.
In spaima fapturii intregi, ordinea dumnezeiasca a lumii fusese si parea rasturnata pentru totdeauna, mersul ei infundat intr-un impas absurd si sfasietor: Hristos rastignit, Varava liberat, Iuda rasplatit, Apostolii ascunsi, Caiafa satisfacut in izbanda sa usoara, Pilat cu mainile spalate. Peste viata, peste invatatura, peste faptele dumnezeiesti ale lui Hristos, a fost pusa pe Cruce o inscriptie batjocoritoare: "Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor", iar la mormant o piatra mare, garda romana si pecete!
Hristos a inviat si a biruit, pentru El si pentru noi. In perspectiva noua a vietii crestine, credem si biruim prin Moartea si Invierea lui Hristos, murim pentru a invia si inviem pentru a trai in veci cu Hristos. Prin suferinta si moarte ne bucuram de inviere; prin Inviere ne bucuram si triumfam in triumful lui Hristos, ca triumf al nostru. El a murit pentru noi si a triumfat pentru noi. In Moartea Lui sta mantuirea noastra, in Invierea Lui sta biruinta noastra.
Bucuria pascala, pe care Biserica Ortodoxa o evoca intens si solemn patruzeci de zile, este bucuria si nadejdea noastra cea mai mare, nu doar patruzeci de zile, ci de fiecare zi si ceas al vietii noastre de crestin, de fiecare zi si ceas. Cu fiecare cantare pascala si cu fiecare salut pascal "Hristos a Inviat!", adeverim, marturisim si traim marele Lui Cuvant dumnezeiesc: "In lume necazuri veti avea, dar indrazniti, Eu am biruit lumea" (Ioan 16,33). In aceasta biruinta credem si izbandim, cantand imnul triumfului crestin: HRISTOS A INVIAT!
Simboluri religioase
Monograme, trigrame, tetragrame
· XP = primele 2 litere ale numelui grec Hristos (lb.greaca X = chi = H, P = rho = R).
· Alpha si Omega = prima si ultima litera din alfabetul grecesc (in Apocalipsa lui Ioan 1,8, 21,6,22,13, Isus este prezentat drept Alpha si Omega, Inceputul si sfarsitul tuturor lucrurilor).
· MR (cu coroana deasupra): initialele Maria Regina (monogramul Sfintei Maria).
· Trigramele IHS:
Initialele grecesti ale lui Isus (I = J, H = E, S = Sigma). Initialele legendarului mesaj primit in somn de imparatul roman Constantin cel Mare, inaintea bataliei din Roma impotriva imparatului rival Maxentius, din anul 312 (in hoc signo vinces = sub acest semn [al crucii] vei invinge).
- In hoc salus (In acest om [se afla] mantuirea).
- Iesus habemus socium (Isus insotitorul nostru).
- Iesus hominum salvator (Isus mantuitorul omenirii).
- Iesus Heiland Seligmacher (Isus mantuitorul, cel ce ne fericeste).
· Tetragrama INRI = Iesus Nazarenus Rex Iudaeorum (Isus Nazarenianul Regele Iudeilor, dupa Evanghelia lui Ioan, 19,19).
Simboluri arhitecturale
· Triceps (3 capete sculptate), Trei inele imbinate, Triqueta (simbolul Trinitatii), Trinitatea sau Scaunul Milostiveniei (Dumnezeu, Isus si Sf.Spirit ca porumbel).
· Fascicol iradiant, Mana din nori langa o cruce iradianta (simbolul omniprezentei lui Dumnezeu).
· Cifra 8 (forma de octogon a baptisteriilor si a cupelor folosite la botez).
Cruci si crucifixuri
Crucea latina, Crucea greaca (cu brate egale), Crucea in forma de T (Crucea Sfantului Anton-Eremitul), Crucea in forma de Y, Crucea Sf.Andrei (cruce in forma de X), Crucea episcopal-patriarhala, Crucea papala, Crucifix (cruce pe care este fixat Isus crucificat) din sec.10-13 (Isus incoronat, reinviat invingator, cu imbracaminte tipica, brate orizontal intinse, picioare paralele, fiecare picior fixat cu un cui), Crucifix dupa sec.13 (Isus-Mantuitor, suferind si atarnand pe cruce cu capul plecat, expresie dureroasa, ochi inchisi, coroana de spini pe cap, picioare unul peste altul fixate cu un singur cui, vestmant sumar in jurul soldurilor si fluturand in vant), Crucifix complex (Isus insotit de ingeri, Sf.Maria si apostolul Ioan).
Simbolurile patimilor lui Isus
Cruce, Esarfa cu emblema INRI, Coroana de spini si cuie, Biciul roman flagrum, Bat de isop (Hyssopus officinalis: arbust originar din Asia Mica) cu un burete inmuiat intr-o bautura narcotizanta (vin si smirna), Scara cu care a fost cobor�t de pe cruce, Cleste si ciocan, Lampasul lui Malchus din Gradina Gethsemane, Punga cu cei 30 de arginti a lui Iuda-Ischariot, Cocosul Sf.Petru din noaptea de joi spre vineri, Cele cinci rani ale lui Isus (2 la palme, 2 la picioare si una la inima), Vestmantul lui Isus, Zarul cu care soldatii romani au tras la sorti vestmantul lui Isus. Steaua (simbolul nasterii) si crucea (simbolul mortii) se folosesc si astazi ca simboluri pentru nasterea sau moartea cuiva.
Simboluri animale si vegetale
· Agnus Dei (Mielul Domnului, Mielul bland): simbol al nevinovatiei si rabdarii lui Isus (Isaia 53,7, Ioan 1,29,36, Petru 1,19).
· Porumbel (Sf.Spirit): reprezentarile Bunei Vestiri, Botezului, Rusaliilor, incoronarii Sf.Maria.
· Pasarea Phoenix: simbolul autosacrificarii si invierii lui Isus.
· Pelican (pasare despre care in vechime se credea ca-si zmulge penele de pe piept, spre a-si hrani puii cu propriul sange): simbolul sacrificiului lui Isus si simbolul Comuniunii (sacrament catolic).
· Inorogul (faptura fabuloasa): simbolul Fiului incarnat si al Bunei Vestiri.
· Cei 4 Evanghelisti: Vulturul (ridicarea la cer a lui Ioan), Taurul (spiritul de sacrificiu a lui Luca), Leul (forta invietoare a lui Marcu), Ingerul (Facerea Omului dupa Matei).
· Pestele si acrostihul grec IHTYS (semn tainic de recunoastere al primilor crestini din sec.1-2, purtand initialele grecesti Isus Cristos Fiul Domnului Mantuitor).
· Radacina Jesse: simbolul arborelui geneaologic al lui Isus, plecand de la Adam, apoi de la Jesse (tatal regelui David).
Atributele sfintilor
· Sf.Ioan Botezatorul: barbos, imbracat intr-un vestmant de piele de camila, purtand in brate pe Isus (Mielul Domnului pe o carte) si tinand in cealalta mana o cruce lunga.
· Sf.Stefan (primul martir crestin): avand in mana pietrele cu care a fost lapidat (ucis cu pietre) la Ierusalim.
· Sf.Petru: cap rotund, barba obisnuita, tinand in mana cheile cerului si o cruce inversa.
· Sf.Pavel: cap alungit, barba ascutita, tinand in maini o sabie si o carte.
· Sf.Nicolae: cu 3 ducati de aur, pregatiti spre a fi aruncati inaintea unor fete sarace.
· Sf.Cristofor (patronul calatorilor): cu copilul Isus pe umeri, rezemat de un toiag inalt, traversand un parau.
· Sf.Gheorghe: infatisat calare pe un cal, ucigand un balaur cu o sulita.
· Episcopul Dionysius: purtand pe brat propriul sau cap, dupa decapitare.
· Ecaterina de Alexandria: incoronata, cu o roata si cu sabia cu care ar fi fost decapitata.
· Cardinalul Hyeronimus (347-420, unul din cei 4 mari teologi ai bisericii vestice): cu un leu in brate.
· Cavalerul Martin: taindu-si cu sabia mantia in doua.
· Sf.Sebastian: legat de un copac, strapuns de sageti.
· Apostolul Ioan: ca potir cu un sarpe.
· Tiara: coroana papala, triplu etajata.
· Toiag indoit la un capat: suportul de mers al unor prelati de rang superior.
· Mitra: coroana episcopala.
· Sabie: simbolul cavalerilor canonizati si al sfintilor decapitati.
· Sulita: simbolul soldatilor canonizati.
· Model de biserica (tinut in mana): dedicatie votiva in amintirea fondatorului unei biserici.
Arhanghelul Mihail
· Strapungand balaurul cu spada;
· Tinand balanta sufletelor in mana in timpul Judecatii de Apoi.
Oualele rosii
Cu 2000 ani inainte de Cristos chinezii foloseau oua colorate. Cercetari etnografice descriu obiceiuri ale oualelor colorate in Ucraina (asemanatoare cu cele de la noi), Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Rusia, Grecia, Italia, Franta, Spania, Austria, Germania, Elvetia, Belgia, Olanda, Lituania, Finlanda, Estonia, Suedia, Armenia, Egipt si Anglia (unde ouale colorate au fost inlocuite cu oua de ciocolata).
Dar de ce oua rosii de Pasti ? Legendele crestine leaga simbolul oualelor rosii de patimile lui Isus. Rastignirea si invierea reprezinta reinvierea naturii primavara si cu reluarea ciclurilor vietii. Oul, el insusi purtator de viata, devine un simbol al regenerarii, al purificarii si al vesniciei. Legenda spune ca atunci cand Isus a fost batut cu pietre, acestea atingandu-l s-au transformat in oua rosii. O alta traditie afirma ca Sf.Maria, venind sa-si vada Fiul rastignit, i-a adus oua, care s-au insingerat sub cruce. Alta legenda afirma ca dupa ce Isus a fost rastignit, carturarii saducei si rabinii farisei au facut un ospat de bucurie. Unul dintre ei a spus: "Cand va invia cocosul pe care-l mancam si ouale fierte vor deveni rosii, atunci va invia si Isus". Nici nu si-a terminat acela spusele si ouale s-au si facut rosii, iar cocosul a inceput sa bata din aripi. In traditia populara romaneasca ouale de Pasti sunt purtatoare de puteri miraculoase: vindeca boli, protejeaza animalele din gospodarie, sunt benefice in felurite situatii etc.
Culoarea rosie este simbol al focului purificator. O credinta din Bucovina afirma ca oul rosu este aparator de diavol. Acesta se intereseaza daca oamenii fac oua rosii si umbla cu colinda, caci doar atunci cand aceste obiceiuri vor inceta, el va iesi in lume. Alta poveste a oualelor rosii: "Sase surori maritate au vrut sa ucida pe a saptea sora a lor, care facea ochi dulci celor sase cumnati ai sai. Pietrele insa cu care au cautat sa arunce intr-ansa s-au colorat in diferite chipuri. Sora aceasta a ramas neucisa, dar in aceasta amintire poporul a inceput sa coloreze ouale in duminica Pastilor, cand s-a intamplat aceasta". Una dintre cele mai vechi marturii privind ouale colorate de la romani este a secretarului florentin al lui Constantin Brancoveanu, Antonio Maria del Chiaro, care, pe la 1700, se minuna de culoarea aurie a oualelor vopsite de la Curtea domnitorului muntean.
Culorile folosite corespund unei anumite simbolistici:
*
Rosu = simbol al sangelui, soarelui, focului, dragostei si bucuriei de viata.
*
Negru = absolutism, statornicie, eternitate.
*
Galben = lumina, tinerete, fericire, recolta, ospitalitate.
*
Verde = reinnoirea naturii, prospetime, rodnicie, speranta.
*
Albastru = cer, sanatate, vitalitate.
*
Violet = stapanire de sine, rabdare, increderea in dreptate.
Mai demult, ouale erau vopsite in culori vegetale, astazi se folosesc mai mult cele sintetice, chimice. Culorile vegetale erau preparate dupa retete stravechi, transmise din generatie in generatie, cu o mare varietate de procedee si tehnici. Plantele, in functie de momentul cand era
Sarbatori crestine-by dodel
